Citeste sfaturi gratuite ca sa-ti dai sanatatea la maxim
Citeste sfaturi gratuite ca sa-ti dai sanatatea la maxim:

Hummus cu ardei copt

Reteta asta are radacini in timp care se intind pana acum aproape 3 ani cand de Craciun am fost la Londra, in vizita la o prietena apropiata. Ca orice vegan aflat in deplasare si care nu vrea sa-si rezume calatoria la a umbla din restaurant in restaurant, m-am gasit de multe ori in postura de a ma intreba ce mai mananc la urmatoarea masa. 

In toate supermarketurile, gaseam o abundenta de salate cu o diversitate mare de vegetale si frumos ambalate, insa cand citeam lista ingredientelor din sosurile cu care veneau la pachet, ma deceptionam total. Erau cele mai nesanatoase chestii care puteau fi combinate cu legume si verdeturi proaspete – zahar cap de lista, apoi sirop de porumb sau amidon din mai stiu eu ce, apoi tot felul de conservanti si potentatori de arome.

Apoi erau hummus-urile... Cand intram pe aleea cu sosuri tinute la rece, mi se parea ca am intrat in raiul hummus-ului. Cu plante aromatice, cu usturoi, cu rosii uscate la soare, simplu, cu naut fiert, sarat, picant, dulce – take your pick! Nu e greu de ghicit insa, toata abundenta asta venea acompaniata cu alti conservanti si mult, mult zahar.

Am revenit acasa visand la acest fel minunat de mancare, pe care sa-l reinterpretez in fel si chip, copiind modelul britanic, insa pe care sa-l pastrez 100% curat si sanatos.

Asadar, peste ani, dupa mai multe incercari mai mult sau mai putin reusite, va impartasesc reteta unui hummus care ii multumeste si pe cei mai pretentiosi amatori de delicatese libaneze.

Ingrediente:

  • 200 g naut fiert (alternativ, eu mai folosesc naut bio in borcan de sticla, cumparat de la Mega Image)
  • 2 ardei kapia
  • 2 linguri pasta tahini (a mea este cruda, o iau pe aceasta)
  • 2 catei de usturoi tocati marunt
  • sare dupa gust
  • sucul de la 1 lamaie
  • ceva pudra de boia dulce
  • 2-3 linguri apa
  1. Daca porniti de la zero cu nautul, se incepe prin a-l inmuia timp de 24 h, dupa care se scurge apa, sa clatesc boabele si se pun la fiert pana sunt moi si bune de consumat.
  2. Daca folositi naut deja fiert cumparat, coaceti cei doi ardei si lasati-i la racit intr-o cratita cu capac si ceva sare peste ei (usureaza curatarea cojii).
  3. Se curata ardeii de coaja, se indeparteaza semintele si se taie in cateva bucati.
  4. In blender se pun bucatile de ardei, nautul fiert scurs de apa, precum si toate celelalte ingrediente.
  5. Se mixeaza toate pana rezulta o pasta fina si cremoasa, adaugand eventual inca alte 2-3 linguri de apa pentru a facilita functionarea blenderului.

Cum nu consum gluten, eu nu-l mananc cu paine, ci cu bucati de ardei rosu, castravete, morcovi, gulie, etc. Ramane la alegerea voastra, e delicios in orice combinatie!

Comentarii (1)

  • Alina Anghel

    Alina Anghel

    29 Octombrie 2014 at 17:09 | #

    Ce pofta mi-ai facut de hummus, trebuie sa fac si eu!

    raspunde

Spune-mi parerea ta!

Comentati ca si oaspete. Autentificare optionala dedesubt.